Satul transdisciplinar
„Am căutat o școală unde să am 15-16 elevi, să fac ceva pe sufletul meu. Îmi dădusem gradele, mă realizasem în învățământ, dar ceva lipsea.”
Pentru Narcisa Moncea, ora de tehnologie e și oră de biologie, de chimie sau de fizică. Și orice oră de informatică e și de matematică, tehnologie sau, după caz, istorie. Dintotdeauna – adică de peste 20 de ani, de când e în învățământ – dar cu atât mai mult din toamna trecută, de când și noua programă la gimnaziu impune transdisciplinaritatea.
De exemplu, la capitolul despre tehnologii de pregătire a hranei, le-a cerut elevilor de-a V-a, cărora le e și dirigintă, să se documenteze pe tabletă, după care i-a dus la Muzeul de Istorie din Turda. Acolo, copiii au frământat pâinici și au făcut salată din ingrediente pe care le foloseau romanii: linte, miere, mere, pește, în timp ce muzeografii și profesoara de istorie le povesteau despre perioada respectivă.
Altă dată, tot la muzeu, copiii au primit bucăți de săpun din care au confecționat arme din epoca preistorică și au discutat despre ocupațiile oamenilor și domesticirea animalelor. Înapoi la clasă, la ora de informatică au interpretat toate aceste elemente în sistem de algoritmi (date de intrare: făină, apă; date de ieșire: pâinici; variabile: timpul de lucru), pe o platformă interactivă numită Scratch, care lucrează cu un limbaj de programare simplificat și animat.
Narcisa are 50 de ani și un program care o ține mereu în priză. Lunea și miercurea predă tehnologie și informatică la Școala „Mircea Luca”, din Băișoara, un sat de munte la vreo 35 de kilometri de Cluj. Marțea predă la școala din Sânpaul, la 20 de kilometri de oraș. Joia și vinerea merge în inspecție la alte școli, fiind și evaluator ARACIP, autoritatea care evaluează unitățile de învățământ din sistemul preuniversitar, sau participă la cercuri didactice cu alți profesori. Ultima dată a fost la un curs de opt zile la Casa Corpului Didactic din Cluj, unde a învățat să folosească resursele online pentru orele de informatică de la clasa a V-a.
Născută într-o familie de profesori, Narcisa Moncea a știut dintotdeauna că asta va fi și ea, doar că nu știa ce va preda. „Îmi plăcea de mică să aliniez copiii și să le spun ce știu eu”, își amintește ea. A absolvit Institutul Politehnic din Cluj și, ulterior, a făcut un masterat în informatică aplicată și programare.
A lăsat Clujul acum patru ani, tocmai pentru ocazia de a preda transdisciplinar, metodă pe care îi era foarte greu s-o implementeze la clasele de peste 30 de elevi pe care le avusese înainte la două școli generale din oraș. „Am căutat o școală unde să am 15-16 elevi, să fac ceva pe sufletul meu”, spune profesoara. „Îmi dădusem gradele, mă realizasem în învățământ, dar ceva lipsea.”
La momentul respectiv a ales Băișoara pentru că era unul dintre puținele locuri din apropierea Clujului unde autobuzul o lăsa în fața școlii. A avut noroc. A găsit colegi profesori la fel ca ea – de exemplu, unele ore de sport se desfășoară pe pârtie sau cu salvamontiști, în Cheile Turzii – și o școală dotată și renovată din temelii, de o primăriță deschisă la toate propunerile profesorilor. Narcisa a crezut că va sta un an, doi, că va lua o gură de aer de munte, dar acum e hotărâtă să rămână cel puțin până în 2019.
Când merge la Băișoara, se trezește la 5:00, ca să prindă autobuzul de la ora 7:00. Înapoi, are autobuz la 16:00, astfel că îi rămân două ore după program, pe care le folosește pentru întâlniri cu părinții, discuții cu ceilalți profesori despre noi ore împreună sau pentru activități suplimentare cu copiii. Cum ar fi un cerc de informatică, o dată la două săptămâni, cu cei de clasele VI-VIII, pentru care informatica nu e obligatorie. Îi învață să se documenteze pe internet, să-și facă un blog sau prezentări în PowerPoint. Pentru cei care au câte două ore de tehnologie, mai fură niște timp și pentru informatică.
„De-asta merge bine transdisciplinaritatea la Băișoara, pentru că noi nu avem cu ce să venim acasă până la patru”, glumește ea. O vreme a fost frustrată că în acele ore petrecute pe drum ar putea să-și pună la punct lecțiile sau să mai caute vreun filmuleț pe YouTube pentru copii, dar în timp s-a mai obișnuit și cu naveta.
Școala are proiector și laptop în fiecare clasă, 25 de tablete pe care profesorii și elevii le folosesc pe rând la ore (fiecare elev are cont propriu) și 30 de calculatoare cumpărate într-un an și jumătate din donații, sponsorizări și fonduri proprii, strânse împreună cu copiii. Au vândut, în firme de IT din Cluj, tot soiul de produse, de la felicitări de Crăciun, la cozonaci frământați de părinți.
În total, școala are circa 300 de elevi, pe care microbuzul îi adună de prin munți, din patru sate. Unii se trezesc la patru dimineața și trebuie să mai meargă vreo patru-cinci kilometri pe jos, până la stație. Cam jumătate dintre ei eu calculatoare acasă (dar nu neapărat și internet) și vreun sfert au telefoane.
„Copiii ăștia știu de mici ce e munca”, spune Narcisa Moncea. Majoritatea ajung târziu acasă și profesorii sunt conștienți că nu au timp pentru teme mai consistente sau pentru multe activități după ore. De aceea, profesoara preferă să lucreze cu ei în vacanțe sau să vină în weekend și să îi ducă la muzeu sau la bibliotecă în Cluj. Orice, numai să le deschidă orizontul și să le dea aceleași șanse precum copiilor de la oraș, astfel încât, „când vor ajunge la liceu, să nu simtă că au handicapul copilului de la țară”.
De aceea, și-a făcut legături cu firme de IT din Cluj, unde copiii vor merge câteva ore în practică în vacanțe, iar școala are un parteneriat foarte bun cu Transylvania College, o școală privată internațională. Dan Baciu, unul dintre proprietarii colegiului, îndrăgostit de munte, i-a abordat acum trei ani, iar acum pun la cale împreună un centru de informare turistică lângă pârtia de schi din Băișoara. Transylvania College va cumpăra o căsuță, iar perechi de elevi, câte unul din fiecare școală, vor face broșuri, vor fi contabili și vor întâmpina turiștii câteva ore în fiecare weekend.
În egală măsură, profesoara insistă să lucreze și cu părinții, ca să închidă cercul predării și să îi ajute să înțeleagă la ce se referă copiii când le povestesc că la școală „s-au jucat”. În viitorul apropiat, are de gând să facă cu părinții o lecție pe tabletă, în platforma Scratch.
Experiența a învățat-o pe că fiecare elev are un cuvânt de spus în lumea asta – și cel corigent la matematică, și cel căruia nu i se dau prea multe șanse. Vrea să-i învețe că nu există „nu se poate” și vede în fiecare un viitor profesionist. Pentru ei insistă să se mențină tânără și în formă, inclusiv fizic: aleargă și merge la sală cu fiicele ei gemene, de 26 de ani. Cele mai prețioase momente sunt cele în care foști elevi o sună, ca să stea puțin de vorbă.
„Oamenii de aici învață mult de la munții ăștia”, spune Narcisa, iar ea învață de la oamenii locului. „Să stai cu spatele drept și cu fruntea sus și să nu te înclini în fața nimănui. Viața e și cu urcușuri, și cu coborâșuri, și trebuie s-o înfrunți așa cum ți-e dată.”
Text de Sorana Stănescu
Foto de Doria Drăgușin
*În anul şcolar 2024-2025, Narcisa Moncea activează ca profesoară de Educaţie tehnologică şi T.I.C. la Şcoala Gimnazială „Horea” din Cluj-Napoca.