#lașcoalăcuplăcere – Rodica Gavriș-Pascu, învăţătoare, Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, Cluj-Napoca – profesor MERITO 2020

#lașcoalăcuplăcere

„A trecut moda copilului bun la toate, totul să exceleze. Performanțele copiilor nu sunt insigne pe reverul părinților. Fiecare copil trebuie să găsească acea scânteie care să-l determine să se simtă bine în pielea lui.”

E marți, ora opt dimineața, și în clasa a II-a „Cool” se aud doar câteva foșnete și muzica lăsată în surdină. Cei 31 de copii, grupați câte cinci-șase, citesc 15 minute, așa cum fac la începutul fiecărei zile. Un ritual de care e responsabilă învățătoarea lor, Rodica Gavriș-Pascu, și pe care părinții au grijă să îl repete seara, înainte de culcare.

După lectură, învățătoarea, o femeie de 50 de ani, tunsă scurt și cu un pandantiv la gât pe care scrie „Întreabă-mă”, le propune – spre bucuria picilor – să facă încălzirea. Câteva exerciții simple de adunare și înmulțire, înainte de prima provocare de aritmetică a zilei: tratamentul Doctorului Pilulă pentru pacientul Habarnam.

Rodica prinde pe tablă un personaj din carton cu mască de medic și roagă câte un elev din fiecare grupă să ia un cofraj din bibliotecă. Doctorul Pilulă ține în mână o rețetă pentru Habarnam, care suferă de migrenă: trei pastile galbene și două pastile verzi, pe zi, timp de șase zile. După ce elevii descoperă în cofraje „pastilele” din plastic galbene și verzi, învățătoarea le spune în șoaptă cerința: „Veți calcula câte pastile avem în cofraj și veți găsi o metodă prin care să le aranjați pentru Habarnam, pe zile, în așa fel încât el să se descurce și să nu ia nici prea puține, nici prea multe”.

Le împarte câte o foaie albă și le reamintește să folosească „Șoapta spionului”, adică vocea de lucru. Elevii răstoarnă pastilele colorate în mijlocul băncilor, apoi se urcă cu genunchii pe scaune, ca să vadă mai bine. Unii îi mai fac vizite Doctorului Pilulă, ca să verifice rețeta, apoi ordonează pe zile piesele. Când nivelul zgomotului depășește cu mult „Șoapta spionului”, învățătoarea intervine: „Mâini și ochi”, „Clasă, clasă, clasă”, „Cinci, patru, trei, doi, unu”. Elevii repetă după ea și astfel le atrage atenția fără să ridice vocea.

Lectura de dimineață, îndemnul la liniște și multe alte metode le-a învățat la școala privată la care a predat șapte ani, după alți 15 ani la o școală publică din centrul Clujului. În clasa de la școala privată a avut 20 elevi, dintre care opt erau de alte naționalități: un chinez, un polonez, un lituanian, un olandez, un japonez, un american, un turc și un elvețian. Fiecare venise cu manualul din țara natală, iar învățătoarea le-a studiat cu interes, în căutare de metodologii noi.

Tot acolo a văzut utilitatea întâlnirilor individuale cu părinții, cel puțin o dată pe an, dar și a unor evaluări descriptive anuale. A învățat să comunice asertiv, cu empatie, și și-a însușit relaxarea de a fi ea însăși în fața elevilor, cu tot cu vulnerabilități.

În sistemul public a revenit acum 10 ani, ca să aibă mai mult timp pentru cei doi copii ai ei, la școala privată programul fiind până la cinci seara. În plus, spune: „acumulasem un bagaj suficient încât simțeam un preaplin”. A ales Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, unde a și făcut practică în timpul liceului pedagogic.

Își amintește cu drag de acei ani de început. Era în clasa a XI-a când a început practica, iar prima lecție cu notă a fost la matematică – cu tema „Leul – moneda”. A improvizat în spatele clasei o librărie cu colecția ei de radiere și ascuțitori chinezești și a adus bancnote noi, ridicate de mama ei de la bancă. Profesoara, severă de altfel, i-a dat atunci 10. „Acela a fost momentul în care am zis: Aici rămân, învățătoare mă fac!”

La 18 ani, cu părul prins în codițe, directorul școlii a confundat-o cu o elevă, când ea de fapt venise să preia postul de învățătoare. A luat în primire 36 de elevi, care i-au spus din prima Rodica. Așa îi spun și acum toți elevii din cele opt generații.

În paralel, a făcut și Facultatea de Drept, la distanță. Totuși, nu a simțit că ar fi cazul să-și schimbe drumul. Își folosește însă cunoștințele ca să medieze conflictele dintre elevi. În același scop folosește și o metodă învățată la școala privată.

Se numește DINO și înseamnă: „Decide – dacă e importantă divergența”, „Investighează – care sunt motivele divergenței?”, „Negociază” și „Opinia adultului”. Abia după ce elevii au parcurs primii trei pași, îi pot cere ajutorul învățătoarei. La fel, când întâlnesc cuvinte necunoscute în lectura de dimineață: pot să întrebe un coleg, să consulte dicționarul de pe masa din spatele clasei și, ca ultimă opțiune, să o întrebe pe ea.

Având experiența ambelor sisteme, public și privat, dar și mai mult timp liber, a preluat și rolul de formator de cadre didactice, devenind expert pentru ciclul primar, colaborator al Casei Corpului Didactic din Cluj. Introducerea clasei pregătitoare a fost o temă importantă – spune că a fost printre puținii formatori de la Institutul de Științe ale Educației care nu doar au vorbit despre beneficiile clasei pregătitoare, ci chiar și-a asumat să fie învățătoare la o astfel de clasă în primul an de implementare, când era opțională.

În același timp, și ea a continuat să învețe. La 40 de ani a urmat, la zi, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Iar după trei ani a făcut și masteratul în Management Educațional. Una dintre cele mai importante lecții, fundamentală în relația cu elevul, este că trebuie să îi spună „ai grijă cum gândești”, nu „ai grijă cum te comporți”.

„Gândurile ne dau reacția”, explică ea. „Trebuie să fim atenți la gând, nu la comportament. Acumulezi o grămadă de frustrări pentru că tu trebuie să te comporți dezirabil.”

Alt curs care i-a împrospătat perspectiva a fost cel la care a învățat un altfel de alfabet scris de mână, mult mai simplu decât cel pe care îl învățăm în clasa I. „Am parcurs procesul ăsta cu mine și am văzut ce bine mă simt când scriu așa”, spune ea. „Am învățat să scriu la 45 de ani, ca învățător.”

A ajuns să exerseze și la clasă acest alfabet, după ce mama unei eleve a rugat-o să o învețe și pe fiica ei – chiar cu riscul de a părea ciudată. N-a trebuit mult să îl preia și ceilalți copii, pentru că li se părea mai simplu și mai interesant. „De ce să parcurgem noi cu cei mici drumul ăsta chinuitor, să nu ieșim din spațiul ăla al liniei oblice? Eu să-mi mănânc acolo timpul, când ei oricum o să-și schimbe scrisul.”

Elevii de la clasa a II-a „Cool” folosesc deja caiete studențești, iar învățătoarea spune că acest alfabet le-a simplificat și modul de a gândi. Orele ei abundă în metode prin care învățarea să devină mai interactivă și distractivă, inclusiv cu ajutorul tablei smart (cumpărată de părinți), pe care rulează aplicații, jocuri și exerciții dezvoltate în străinătate.

Pe de altă parte, Rodica are mereu în vedere și latura emoțională a copiilor. În spatele clasei, lângă fereastră, este o canapea delimitată de o bibliotecă și de o oglindă. Mobilierul a fost donat de mama unei eleve, iar învățătoarea a transformat colțul într-unul pentru lectură, joc, meditație și reflecție, într-o oază de liniște unde cei mici se pot retrage când simt nevoia.

„La școală cu plăcere” este principiul ei călăuzitor, folosit și ca hashtag pe Facebook, unde împărtășește toate aceste practici ca să își motiveze colegii. „Ne place la școală – și mie, și copiilor.” În clasa ei, eșecul înseamnă „un dat în bară cu succes, dacă ne ajută după aceea”, iar greșeala din caiet nu este ștearsă pentru că „e un martor al învățării”.

Plăcerea pentru școală, consideră ea, vine și din faptul că elevii lucrează numai în echipe. Învață să colaboreze, să aibă grijă unii de alții. De exemplu, după un exercițiu, învățătoarea verifică un singur caiet dintr-o echipă, care îi reprezintă pe toți membrii. Astfel, ei trebuie să se asigure că toată lumea de la masă a înțeles și a scris corect rezolvarea.

Spune că urmărește ca elevii să se accepte așa cum sunt, să aibă curajul să se exprime, să întrebe, să aibă o copilărie fără griji și să se dezvolte în ritmul lor.

„A trecut moda copilului bun la toate, totul să exceleze. Performanțele copiilor nu sunt insigne pe reverul părinților. Fiecare copil trebuie să găsească acea scânteie care să-l determine să se simtă bine în pielea lui. De exemplu, la mine în clasă se află viitoarea femeie astronaut și viitorul rege al Franței.”

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin