Partenerii proiectului în 2023, susţinători ai Excelenţei în Educaţie şi ai transformării meseriei de profesor în România, datorită cărora acesta este posibil:
Partener fondator:
”Bitdefender susține activ de mulți ani excelența în educația și cercetarea din România. Dăscălii sunt coloana vertebrală a educației, iar impactul lor asupra formării tinerilor este uriaș. Vrem că dăscălii excepționali să ajungă modele pentru întreagă breaslă și pentru tineri, iar statutul lor în societate să fie cel pe care îl merită. Îi putem găsi oriunde: în cel mai mare oraș, dar și într-un cătun uitat de lume. Trebuie doar să îi descoperim și să spunem povestea lor întregii Românii. E ceea ce echipa MERITO face.”
Florin Talpeș, CEO şi co-fondator Bitdefender
Parteneri strategici:
“Suntem onorați să fim parteneri ai Proiectului MERITO, să încurajăm și să susținem excelența în educație. Învățătorii și profesorii sunt probabil cele mai importante călăuze ale copiilor în drumul spre cunoaștere și spre o viață de succes. Cei care au înțeles cât este de important să împletești educația cu creativitatea și își investesc cu grijă și răbdare cele mai valoroase resurse și idei în adulții de mâine merită cu adevărat aprecierea noastră, a tuturor și, mai ales, recunoașterea performanțelor.”
Dragoș Pavăl, Președinte Dedeman, partener din 2019
“Credem în educație făcută cu profesionalism şi bunătate, cu atenţie pentru copiii care trebuie încurajați și ajutați. Susţinem dreptul oricărui copil de a avea acces la o educaţie de calitate, de a merge cu drag la şcoală. Câteodată, însă, copiii nu ajung la şcoală, ajung descurajaţi şi obosiţi, rămân mult în urmă din motive economice, familiale, de stimă de sine. În astfel de situații, şcoala trebuie să vină către ei. Un profesor are nevoie, pe lângă talent şi dăruire, de o putere specială, divină, de a aduce optimism în situaţii grele, de multe ori tragice, de a încuraja copiii descurajați de mediul în care cresc sau de ritmul propriului progres, de a le insufla credința că destinul lor se poate schimba. Aceşti profesori trebuie susținuți şi efortul lor trebuie făcut cunoscut. Împărtăşim recunoştinţa şi emoţia descoperirii acestor profesori.”
Eugenia Vasiliu, Director Investiţii, Axxess Capital Partners (partener MERITO din 2015) & Preşedinte al Consiliului de Administraţie, Rom Waste Solutions SA (partener MERITO din 2020)
“Mulţumim, MERITO, pentru munca dedicată, în serviciul profesorilor, şi pentru exemplele de colaborare valoroasă ce redau încrederea în sistemul educaţional!
Avem nevoie de modele bazate pe meritocraţie şi susţinem educaţia, cea mai importantă investiţie pentru societatea românească, pentru o economie digitală competitivă şi pentru un viitor echitabil pentru tinerii noștri.”
Elisabeta Moraru, Country Manager, Google România, partener din 2022
Parteneri ai Galei MERITO 2023:
“Susținem proiectul MERITO deoarece simțim că modul în care funcționează sistemul de educație din România are nevoie de o schimbare de paradigmă. Profesorii sunt o piesă esenţială din puzzle-ul acestui sistem, iar MERITO îşi propune să îi găsească pe cei mai buni și mai dedicați dintre ei și să le recunoască valoarea. Credem și noi că promovarea profesorilor care își înțeleg menirea și care, pe lângă transmiterea pură de cunostințe, clădesc caractere și inspiră dorința de cunoaștere în copiii noştri, este o formă prin care putem contribui la schimbarea paradigmei. MERITO a adus la suprafață câțiva dintre profesorii cu har, care au energia și pasiunea să facă bine ceea ce fac, indiferent de ce le oferă “sistemul” și sperăm că ei vor inspira și alți profesori să vrea să devină parte dintr-o schimbare mai amplă a educaţiei în România.”
Taxhouse este un cabinet independent de consultanţă de elită, ce oferă o gamă completă şi integrată de servicii fiscale, parte a reţelei mondiale de consultanţă Taxand. TaxHouse oferă clienţilor săi acces direct la echipa sa locală de experţi fiscali, precum şi la cei peste 2000 de experţi fiscali din echipa globală Taxand din peste 40 de ţări.
Angela Roșca, Managing Partner TaxHouse, partener din 2015
De trei ani, alături de comunitatea MERITO.
„Misiunea KRUK este să contribuie la creșterea nivelului de alfabetizare financiară în România, de la 8% la peste 20%, până în 2030. Prin crearea de modele transformaționale, mentoratul poate deservi bunăstarea tuturor celor care își doresc independență și încredere financiară. O societate educată financiar prosperă, iar dezvoltarea sa este durabilă.
Educația de calitate ne ajută să ieșim din carapace. Ne așteaptă o călătorie lungă și vom avea nevoie și de pauze. De aceea, susținem pauzademate.ro, platforma de învățare premiată pentru excelență și inovație în educație.
În comunitatea MERITO, educația viitorului se consolidează astăzi.
Cosmina Marinescu, Director General KRUK România, partener din 2021
”Dorința de a contribui la dezvoltarea educației face parte din ADN-ul Fundației Autonom.
Cadrele didactice sunt primele care pot face schimbarea și care pot modela destine, de aceea le căutăm și susținem pe cele mai implicate. Suntem conștienți că în mâinile lor se află nu doar viitorul elevilor, ci și viitorul întregii țări.
Ne-am implicat, cu inima deschisă, în proiectul MERITO, pentru că avem convingerea că o comunitate de profesori atât de atent selectată poate contribui la schimbarea în bine, pentru care luptăm cu toții. Avem încredere că profesorii MERITO vor deveni un model și vor influența întregi generații și comunități.”