Din dragoste de carte
„Nu ne-am propus să scoatem din ei scriitori sau să-i formăm într-o anumită direcție. Important este să identifice, după patru ani, o carte bună de una mai puțin bună și să poată să vorbească pe marginea ei.”
În clasa a IX-a C de la Colegiul Național din Iași are loc astăzi procesul doamnei Emma Bovary, din cartea lui Gustave Flaubert. Elevii Nicoletei Munteanu sunt așezați în clasă în funcție de tabăra din care fac parte: avocații apărării – la fereastră, avocații acuzării – la perete și judecătorii – în spatele clasei. În dreptul tablei sunt așezate cinci eleve de la Liceul „Varlaam Mitropolitul”, cărora Emil Munteanu, soțul profesoarei, le este dascăl. După ce avocații aduc argumente pro și contra, judecătorii o declară pe femeie nevinovată, iar invitatele de la Varlaam le oferă feedback participanților.
Nu este ceva neobișnuit ca elevii celor doi soți să participe la aceeași oră. Sau ca ambii să le fie profesori, unul de limba română, celălalt de literatură universală, contemporană sau cinematografie. Nicoleta și Emil au găsit această rețetă când au lucrat împreună la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”. El preda română, iar ea, română și istoria teatrului. Deja de atunci, pe când nu erau căsătoriți, au înțeles, și din reacțiile elevilor, că stilurile lor de predare se completează.
„Nu avem aceleași preferințe literare, culturale”, spune Nicoleta. „Suntem temperamente diferite, avem metode diferite de a preda. De aceea fiecare reușește să le aducă elevilor ce îi lipsește celuilalt. De multe ori în cancelarie apare o anumită concurență. Noi nu avem nimic de împărțit.”
Ea este specializată în proză și teatru, el – în poezie și artă. Nicoleta este o bună moderatoare, citește repede și aplicat și este foarte meticuloasă la corectura textelor. Emil este mai emotiv, dar extrem de atent la potențialul fiecărui elev. Într-un text, el caută detalii, scene, secvențe, imagini. Ea caută structura, organizarea.
„Clar că ne completăm, avem nevoie unul de altul”, spune el.
Cei doi sunt colegi la Național de șase ani. Nicoleta predă aici de 13 ani, iar Emil a venit inițial doar pentru un an, de probă. Și pentru că petrecuse 18 ani la Colegiul de Artă, unde atmosfera era boemă (opusă față de sobrietatea de aici), dar și pentru că n-ar fi vrut ca lucrul împreună să le afecteze relația. În schimb, spune el, „ne-am dat seama că ne-a apropiat și mai tare”.
Uneori chiar se invită unul la ora celuilalt. Cum s-a întâmplat când Emil avea un opțional de film și literatură universală cu clasa a XII-a, cărora Nicoleta le era profesoară de română, și a invitat-o la ora online să dezbată cu toții un film. În casa plină de cărți, cu câte o bibliotecă în fiecare cameră, el a intrat online din dormitor, ea, din sufragerie.
Colaborarea lor se extinde și dincolo de școală. Soții Munteanu coordonează ALECART, un proiect care reunește elevi de la cele două colegii și presupune, pe lângă întâlniri cu scriitori, diverși oameni de cultură și absolvenți, editarea unei reviste „de atitudine culturală”.
Primul număr a apărut în 2008, când absolvenții de la Colegiul Național de Artă și-au dorit o publicație de cultură care să nu aparțină niciunei școli, dar unde tinerii să aibă libertatea să se exprime creativ.
Și astăzi după ore, elevii soților Munteanu se adună într-o clasă de la parter. Dintre cei 18 adolescenți prezenți se va forma noul nucleu al redacției Alecart. Ca să ajute la sudarea grupului, sunt prezente și două foste membre ale clubului, Andrada și Alina, studente la Litere, respectiv la Drept.
„Am început liceul fiind un adolescent foarte pierdut”, spune Andrada. „Pentru mine Alecart a însemnat poate singura șansă pe care am avut-o ca să mă echilibrez și să ajung un om mai bun, mai liniștit, mai fericit.”
„Eu nu m-aș fi apropiat de lectură dacă n-ar fi fost Alecart”, spune și Alina. „Sau cred că aș fi rămas la un mod superficial. S-a schimbat gândirea față de mine, față de sensibilitatea celorlalți. Am devenit un om mai întregit, cu o privire puțin mai clară asupra lumii și a mea.”
Cei doi profesori cred că activitatea în Alecart, unde elevii citesc și prezintă cărți, discută cu scriitori contemporani, scriu cronici de la evenimente culturale și editează o revistă, le dezvoltă acestora o atitudine culturală. Nu-și mai petrec atâta timp pe Instagram și pe TikTok, ci vorbesc despre cărți, filme și piese de teatru nou apărute. Își dezvoltă abilitatea de a se exprima degajat în fața unui public, de a argumenta un punct de vedere, de a susține un discurs structurat.
„Noi am pornit din aceeași nevoie, de a face și altceva decât faci oră de oră”, spune Nicoleta. „Pentru că te pândește plafonarea. Faci ce-ți cere programa, dar trebuie să te gândești ce mai poți să faci în plus. Altfel e sufocant.”
„Să predai aceiași autori 18 ani? Aș înnebuni”, completează Emil. „Oricum îi predau pentru că sunt autorii canonici. Dar trebuie să mai discutăm și despre cărți noi.”
În clasa cu tavan înalt, profesorii și elevii discută despre întâlnirea pe care au avut-o cu dramaturgul și romancierul Matei Vișniec. Cei doi soți, la 43 de ani – ea, 47 de ani – el, stau relaxați printre puștani, iar schimbul de idei este deschis. Îi provoacă pe elevi să le spună în special ce nu le-a plăcut din interacțiunea cu autorul. Ascultă apoi două prezentări ale cărții Nichita. Poetul ca și soldatul, a lui Bogdan Crețu. Mâine se întâlnesc cu autorul, iar astăzi va fi votată prezentarea care ar convinge cei mai mulți elevi să citească volumul.
După momentul de feedback și cel de vot, soții Munteanu se retrag în cabinetul de română. Vor să le dea spațiu elevilor să se cunoască, să se împrietenească, să învețe unii de la alții. Mai departe, Andrada și Alina îi invită pe cei prezenți să modifice câte un vers dintr-o poezie a lui Nichita Stănescu, iar din noile versuri încropesc o poezie colectivă.
„Noi ne folosim de întâlnirile cu scriitorii pentru a-i face pe elevi să citească o carte bună în plus”, spune Emil. „Asta e lupta noastră, pentru că avem un competitor puternic – internetul.”
Soții Munteanu văd activitatea clubului Alecart ca o prelungire a orelor de literatură de la școală, dar cu opere ale scriitorilor contemporani ca obiect de studiu și departe de stilul rigid de la clasă.
„E foarte important să dobândească încredere în ei, în ceea ce gândesc despre o carte și să aibă curajul să-și exprime în public aceste gânduri, fără a se mai raporta la noțiunile de teorie literară sau la ce a zis profesorul la oră”, spune Nicoleta.
„Mi se pare formidabil să intri într-o operă literară ca într-o lume”, adaugă Emil. „Să le dai impresia elevilor că vorbesc despre niște oameni reali. Să le cultivi pasiunea de a bârfi personajele.”
În pandemie, când școala s-a mutat online, Nicoleta a început să scrie recenzii de romane pe site-ul Alecart. Să nu se creeze distanță între membrii clubului, să nu iasă de tot din atmosfera care se crea la întâlniri, să nu piardă ritmul.
„În afara orei, noi nu suntem profesori, suntem partenerii lor de dialog”, spune Nicoleta. „Deci facem același lucru pe care îl cerem și lor – citim.”
Scrie și acum, în fiecare luni, prezentările cărților pe care le citește într-o săptămână. Spre uimirea și admirația lui Emil, care spune că este un mare fan al recenziilor ei.
Soții Munteanu se simt recunoscători că lucrează la cel mai bun liceu din țară, cu elevi care obțin rezultate la olimpiadele naționale și internaționale. Dar spun că au alte așteptări de la ei.
„Nu ne-am propus să scoatem din ei scriitori sau să-i formăm într-o anumită direcție”, spune profesoara. „Important este să identifice, după patru ani, o carte bună de una mai puțin bună și să poată să vorbească pe marginea ei.”
„Știm că nu olimpiadele îi formează”, adaugă el. „Ne interesează dacă le putem transmite microbul cititului. Asta e satisfacția majoră. Să-i lași citind după clasa a XII-a.”
Fondatorii Alecart lucrează ca arhitecți ori designeri în străinătate și îi invită pe profesori la ei în vacanțe, o parte dintre absolvenții ultimei generații a clubului conduc acum revista Timpul din Iași, iar cel mai tânăr redactor de la Revista Poesis Internațional a fost membru al proiectului profesorilor Munteanu. Participă ca traineri la concursuri literare, sunt invitați la festivaluri și sunt parteneri în organizarea anuală a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT).
Nicoleta și Emil fac echipă bună la școală – și așa îi văd și elevii. Acum doi ani, au primit cadou de Crăciun două tricouri: unul cu Don Quijote, altul cu Sancho Panza. Singura problemă, date fiind pasiunile lor literare, a fost cum să le împartă.
Text de Oana Racheleanu
Editor: Lavinia Gliga
Foto: Doria Drăgușin