Templul Educației – Mirela Spiță, învăţătoare, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Bacău – profesor MERITO 2020

Templul Educației

„Performanța înseamnă să fii astăzi mai bun decât ieri, decât varianta de dimineață. La ora 12 să fii mai bun decât la ora opt. Să înveți ceva mai mult, să fii mai sigur, mai stăpân pe tine”.

 Înainte de exercițiile cu numere care mai de care mai prietenoase, învățătoarea Mirela Spiță și cei 23 de copii din a I-a C – clasa „Viitorului” – beau trei guri de apă, așa cum fac la începutul fiecărei ore. Un mic detaliu, pe care învățătoarea îl explică simplu: așa se asigură că le e satisfăcută una dintre nevoile de bază. Apoi, poate începe jocul:

– Azi mi-am invitat prietenul 44 să vină la școală, spune învăţătoare, în timp ce scrie numărul pe tablă. Ce știți voi despre prietenul meu?

– Că este un număr par, spune Maria.

– Știu că se poate rotunji la 40, adaugă Eric.

– Vecinul lui mai mare este 45 și vecinul mai mic este 43, completează Ana.

– Și o persoană educată cum i-ar spune vecinului mai mare și celui mai mic?, continuă învățătoarea.

– Succesorul lui 44 este 45 și predecesorul este 43, răspunde Mihai.

– Bine, mulțumesc! Nati, vreau să aud gândul tău despre prietenul meu!

– Dacă-l întoarcem, iese tot numărul ăsta, spune fetița.

– Ultimul gând despre prietenul meu 44.

– Nuuuu, mai vrem!, se aud mai multe voci din clasă.

De când era cam de vârsta lor, Mirela Spiță a visat să se facă ofițer, să se ducă cu trupele în aplicații și să zboare cu parașuta, pentru că îl iubea foarte tare pe tatăl ei, colonel în armată. A dat totuși admiterea la liceul pedagogic din Bacău, din respect pentru mama – și, spre surprinderea ei, chiar a intrat, deși spune că s-a străduit să cânte fals la proba de muzică. Abia spre sfârșitul liceului și-a dat seama că adulții din jurul ei îi observaseră vocația pentru pedagogie – și învățătorul ei îi sfătuise pe părinți, cu mulți ani în urmă, să o îndrume pe această cale.

În 1989, după absolvirea liceului pedagogic, a vrut să treacă imediat la catedră. A fost învățătoare trei ani și, după căsătorie, s-a mutat în Brăila. Patru ani mai târziu, familia a revenit în orașul natal, iar Mirela s-a înscris la Facultatea de Limba şi literatura engleză. Fiica ei avea pe-atunci doar câteva luni, așa că mergea uneori la cursuri cu ea în marsupiu. A urmat apoi și Facultatea de Psihologie și Științele Educației, la zi, în Iași, continuând în paralel să predea în Bacău. Apoi, un masterat în cadrul aceleiași facultăți, despre medierea conflictelor în educație. Iar anul trecut s-a înscris la doctorat, la Chișinău.

La masterat a fost impresionată de deschiderea unui profesor, care venea la ore doar cu un șirag de chei pe care le învârtea pe deget și îi întreba despre ce vor să discute, ce curiozități au. Clasa „Viitorului” – nume ales ca să-i motiveze și responsabilizeze, pentru că „aici se află viitorul țării” – este a treia generație la care aplică acest principiu. Pornește întotdeauna de la nevoile și interesele elevilor.

Anul trecut, când erau în clasa pregătitoare, au discutat despre orașe din țară pe care cei mici urmau să le viziteze cu părinții, dar și despre sistemul limbic al creierului, despre găuri negre și „spaghetificare”. Iar când elevii de clasa a IV-a din seria trecută și-au dorit să țină ei orele de istorie, ea n-a făcut decât să îi coordoneze. Lucrând pe echipe, au selectat informațiile și au susținut prezentări cu slide-uri, ținând tot timpul cont să-și implice colegii, iar apoi au fost evaluați de către învățătoare, timp de două zile, la Muzeul de Istorie.

Scopul ei, le reamintește elevilor, este să consolideze „templul educației”. Pe panoul din dreapta catedrei sunt agățate desene cu 23 de temple romane, care au scrise, pe fiecare coloană, cinci valori: adevărul, utilitatea adevărului, binele, frumosul și sănătatea. Fundația templelor este un dreptunghi lăsat liber, pe care elevii trec regulat câte un cuvânt cheie despre ce au învățat. Cele mai recente au fost „sistemul solar” și „personalitatea”.

– Cu ce vreți să întărim azi templul vostru?, îi întreabă. Cu ce gând ai venit azi, Ana?

– Să facem Plickers cu mate!

Prin aplicația Plickers, un sistem interactiv în care elevii răspund folosind niște cartoane speciale care sunt scanate cu telefonul, învățătoarea afișează pe proiector o problemă de matematică: Câți elevi au fost în total în vizită la Observatorul Astronomic, din două clase paralele?

Cei mici se recunosc cu entuziasm în fotografia de lângă text – a fost făcută cu o săptămână în urmă, când chiar au vizitat Observatorul. Apoi ridică în aer cartoanele cu varianta pe care o cred corectă, iar pe ecran apare numele elevului și răspunsul este înregistrat. Se întrec care mai de care să dea soluția, așa că învățătoarea îi mai potolește pocnind din degete și vorbindu-le șușotit.

După exercițiu, Mirela sesizează că un băiat din prima bancă e supărat:

– Ce emoție ai tu acolo?

– Am greșit, răspunde el.

– Și ce dacă ai greșit, îl încurajează. Te pot ajuta eu?

Crede că e foarte important ca elevii să învețe să-și gestioneze emoțiile, iar atunci când nu știe cum să îi îndrume, cere ajutor. Mai întâi, celor doi consilieri școlari, apoi, dacă tot nu găsește răspunsuri, merge la ședințe de consiliere la psihologi privați din oraș.

Și pe părinți îi implică activ în viața școlii. Fac jocuri educative uneori, sâmbăta, toți elevii împreună cu familiile, iar ședințele cu părinții le desfășoară în cadre mai puțin formale, cum ar fi la mall.

Aproape în fiecare vineri, din martie până în iunie, părinții vin pe rând la școală și le vorbesc copiilor despre domeniile lor de activitate. Un medic veterinar le-a povestit despre animale, un parlamentar, despre siguranța națională, doi tătici, ingineri, despre evoluția construcțiilor, iar o mamă care lucrează la Agenția pentru Protecția Mediului Bacău le-a vorbit despre poluarea apei cu doze și PET-uri – adică „medoze” și „PETști”.

Învăţătoarea se asigură dinainte că materialul pregătit de părinți va fi pe înțelesul elevilor și că va fi util pentru dezvoltarea lor, apoi se folosește de informațiile oferite de ei pentru a dezvolta lecțiile următoare.

Instrumentele precum aplicația Plickers sunt de asemenea menite să le stârnească interesul. Întotdeauna pe tocuri, ca să-și țină mai bine echilibrul când se apleacă pe vine, la nivelul copiilor, învățătoarea mai afișează pe ecran o propoziție: „Ora de matematică a fost provocatoare”.

Elevii trebuie să aleagă „adevărat” sau „fals”, ridicând cartoanele, iar ea scanează răspunsurile cu telefonul și le cere să argumenteze.

– Te-a pus să gândești? A scos din tine ce-a fost mai bun ora asta?, îi mai întreabă, după ce câțiva elevi au răspuns că a fost o oră ușoară.

– A fost provocatoare pentru că ne-a dezvoltat mai mult și am învățat mai multe operații, răspunde o fetiță.

– Acum vă rog să îmi spuneți care a fost „uau”-ul din ora de astăzi, îi provoacă în continuare. Se străduiește mereu să le aducă „surprize” – jocuri, obiecte de care pot lega o lecție, invitați, ca să le stârnească curiozitatea, să îi motiveze și să îi facă să le placă la școală.

– A fost o oră obișnuită, se aude o voce.

– Ah, înseamnă că e o oră pierdută din viața mea, dacă nu v-am impresionat, răspunde ea și lasă capul în jos a supărare. În astfel de momente se gândește că nu s-a străduit suficient să le răspundă nevoilor copiilor, ci a urmărit o motivație proprie.

– Am avut un „uau” pentru că am învățat că într-o adunare cu trei termeni nu este obligatoriu să îi adun întâi doar pe primii doi, intervine un băiețel. Pot să-l adun și pe primul cu ultimul.

Mirela Spiță spune că îi place la școală, să fie între elevi și să arunce o sămânță care va încolți. La ore, pe lângă diversele metode prin care caută să-și captiveze elevii, le împărtășește din experiențele și din emoțiile ei, pentru că își dorește să formeze oameni liberi în gândire și în exprimare.

„Performanța înseamnă să fii astăzi mai bun decât ieri, decât varianta de dimineață. La ora 12 să fii mai bun decât la ora opt. Să înveți ceva mai mult, să fii mai sigur, mai stăpân pe tine.”

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin